Tag Archives: utile

Hiroshima – cum ajungi plus câte ceva despre transportul în comun

Oricât de insensibil ar părea, cam am o fascinație pentru locurile implicate în tot felul de conflicte, mai mult mai mai puțin armate. De aceea am dat fuga la DMZ în Coreea de Sud ori la Killing Fields în Phnom Penh. Tot de aceea primul lucru la care m-am gândit când am luat biletul de Japonia a fost Hiroshima sau Nagasaki sau ambele.

Într-un final am ajuns doar în Hiroshima pentru o day trip din Tokyo și orice om cu un dram de minte ar spune că e o excursie de-o zi al dracului de lungă. Până la urmă vorbim de o distanță de vreo 800 de kilometri. Și cum să parcurgi mai bine 800 de kilometri, când nu ai la dispoziție decât o zi întreagă și o noapte? Zburând, evident.

Numai că eu nu-s chiar cel mai mare fan de soluții eficiente și-am mai povestit aici cum prefer de multe ori călătoria în locul destinației. Așa că, după ce m-am gândit preț de vreo 20 de secunde am decis așa: plec cu autobuzul de noapte, mai văd câte ceva, și la întors mă dau cu shinkansen-ul. A fost mai scump decât cu avionul? A fost. A durat mai mult? A durat. A meritat? Hell, yeah!

Autobuzul de noapte

Am ales ruta operată de Willer Express și biletul a fost cumpărat online de pe japanbuslines.com. Am plătit 8500 yen, dar asta pentru că am bifat opțiunea de a plăti un pic mai mult și a mă asigura că nu va sta nimeni pe scaunul de lângă mine. Nu, nu pentru că-s grasă, deși sunt, ci pentru că era drum lung și voiam a sta neînghesuită. Sinceră să fiu, cei 1000 yen plătiți suplimentar nu au prea meritat pentru că am fost vreo 5 oameni în tot autobuzul.

Din Tokyo autobuzul pleacă din stația Shinjuku la 8 seara, iar în Hiroshima se poate coborî ori la Universitatea Hiroshima ori la stația de bus, care e lângă stația de tren. În Hiroshima ajunge aproape de 9 dimineața și da, se ajunge la timp. Să mai spun că autobuzul e foarte comod și curat, totul e foarte sigur, sunt doi șoferi și drumurile îs line?

Eu am dormit de-am rupt, dar eu dorm cam în orice condiții. Șoc și groază la trezire însă: la intrare în Hiroshima un camion militar și niscai tancuri au trecut pe lângă noi și nu e chiar ce vrea să vadă turistul cu ochii încă lipiți de somn.

Una peste alta, n-am a mă plânge, a fost ok și am ajuns la destinație odihnită.

 

Shinkansen-ul Nozomi

Hai că numai când mă gândesc la bullet train-ul japonez mă entuziasmez iar. Am o chestie cu trenurile, așa m-am agitat și când m-am dat cu TGV-ul de la Milano la Paris și nici nu vreau să mă gândesc la Trans-Siberianul de-l am în bucket list.

Știu, puteam alege a merge cu shinkansen pe o rută mai scurtă și, deci, mai ieftină. Ori puteam cumpăra un JR Pass, doar că nu mi s-a părut că merită. Asta era singura excursie cu trenul ce urma să o fac, nu stăteam suficient în Japonia pentru a mă plimba mai mult și oricum JR Pass nu este acceptat pe ruta directă, trebuia să schimb.

Așa că am scos vreo 19000 yen din buzunar pentru trenul direct Hiroshima – Tokyo. Ca să nu vă mai deranjați a căuta voi, asta înseamnă cam 140 euro la clasa a doua. Scump, Măria Ta! Toată experiența cu shinkansen nu a avut nevoie de interacțiunea cu niciun funcționar în sensul că biletul e simplu de cumpărat de la automat, iar intrarea se face lejer, tot de unul singur. Ce e și mai fain e că știi foarte bine unde să te așezi: pe peron sunt semne cu numărul vagonului așa că aștepți la coadă acolo, nu te plimbi apoi ca bezmeticul prin toate vagoanele căutându-ți locul.

Trenul se numește Nozomi (care poate însemna „speranță” sau  „vis” sau „dorință”) și până în Tokyo face cam patru ore. Evident, iară am dormit. Dar da, a fost mișto.

 

Cu autobuzul prin Hiroshima

De mers cu transportul în comun prin oraș am mers doar de două ori: de la gară la hotel și a doua zi în sens opus. Așa că nu merita niciun fel de card de transport ori tourist pass.

Ca toate chestiile prin Japonia, mersul cu autobuzul e atâta de simplu încât la început te doare capul de cât de complicat îți pare. De urcat se urcă doar pe ușa din mijloc. La urcare e un aparat de unde iei un bilet. Pe bilet e inscripționat numărul stației. Acuma, cu numărul cela în mână și-n minte, te uiți la tabela electronică de lângă șofer și vezi cât ai de plată. De plătit plătești la coborâre, e o cutie lângă șofer. Trebuie să ai fix ori dacă plătești rotunjit nu primești rest. Cobori doar pe ușa din față. Eu eram un fel de vițel la poarta nouă, dar oamenii au fost foarte, foarte amabili, chiar dacă nu vorbeau cine știe ce engleză. Ba șoferul m-a și anunțat când trebuia să cobor.

 

Ce-i drept, mi-ar fi plăcut să încerc și Hiroden-ul, care este de fapt tramvaiul local, primul mijloc de transport pus în funcțiune după bomba atomică. De fapt încă mai au vreo două vagoane bombardate care funcționează și merg bine mersi de colo-colo prin oraș.

Cum însă mi-am petrecut ziua la Castelul Hiroshima și la Memorial Park împreună cu muzeul aferent…am mers doar pe jos. Nu, n-am ajuns la Miyajima, unde se află torii îngropat, poate altă dată. Chiar nu mai aveam o zi la dispoziție și nici nu voiam doar a bifa la obiective, așa că am preferat să văd puțin și bine. Și să iau un pic pulsul orașului într-un birt local, cu o okonomiyaki și Asahi în față, evident.

Advertisements

Despre cum m-am plimbat ca proasta jumătate de zi prin suburbiile orașului Tokyo

Îmi  spunea zilele trecute Katrina, fătuca filipineză cu care m-am împrietenit în Thailanda, că „tu ești tare amuzantă atunci când călătorești”. Făcea aluzie la faptul că nu aveam ce poze a-i arăta de prin Akihabara sau de la Grădinile Imperiale din Tokyo pentru că în ziua respectivă am rămas fără baterie și nici nu aveam bateria externă la mine. Da, fix atâta de amețită sunt. Și mai făcea aluzie, printre altele, cum am pierdut jumătate de zi în Singapore, stând pe malul râului și citind în  loc să alerg de nebună a bifa la obiective turistice. Pentru că da, am depășit demult stadiul alergatului prin tot orașul, să nu pierd nimic. De-acuma îmi place să stau câte-o juma’ de zi într-o cafenea sau bar și să mă uit la oameni, prefer să stau cinci zile într-un singur cartier și să-i bat toate străzile decât să alerg ca bezmetica. To each their own, cum spun chinezii.

O altă chestie pe care o fac e că nu mă țin de-un plan. Voiam să urc în nu știu ce turn dar e înnorat? Nu-i bai, muzeele și cititul în cafenele merg de minune în zilele ploioase. Precum și berea, că berea merge indiferent de vreme. Voiam a merge într-un loc anume, dar am coborât la stația greșită? Nu-i problemă, și pe acolo e de explorat. Ce, acolo nu-s tot oameni?

Ceva similar (și complet neintenționat) am făcut de cum am aterizat în Tokyo. Aeroportul Narita e cam la 70 de kilometri de oraș așa că citisem doar despre cea mai rapidă metodă de a ajunge în Tokyo: trenul Narita Express (ori NEX, pe scurt). În timp ce așteptam trenul eram într-o discuție pe uațap cu Paulică, iar ce-mi povestea el acolo mă enerva și când mă enervez tind a nu mai fi foarte atentă la ce-i în jurul meu. Am auzit că oprește un tren, am sesizat că nu seamănă deloc cu ce văzusem în poze, dar nu mi s-a părut nimic suspect, până la urma urmelor doar nu or fi 100 de moduri de a ajunge de la aeroport în oraș.

Dar, de fapt, cam sunt. Și mi-am dat seama de asta când am văzut că trenul* oprește repede, la o stație locală. Iară eu, ca o amețită ce sunt, în loc să mă uit acilea, că oamenii sunt civilizați și poți vedea liniștit ce și cum, cu stații și timp și tot tacâmul, am sărit la google maps. Google maps e așa un fel de Sfânt Graal pentru mine când îs pe drumuri, deși m-a mai păcălit o dată, când eram prin Hong Kong. Iară google maps zicea să cobor la prima stație și acolo să schimb trenul, să merg vreo 4 stații și să schimb iară și tot așa. Și ce să vezi? Am făcut cum zicea gugle maps, ba o dată am luat și trenul greșit și uite-așa pe la ora 12 eu eram abia pe la Chiba, după ce m-am plimbat de colo-colo prin toate suburbiile.

Flămândă și leșinată de somn că zborul fusese de noapte. Iar cum grașii nu funcționează pe nemâncate, m-am oprit să caut ceva de mâncare în Chiba, decisă să dau dracului Google maps până ajung în gara din Tokyo. Și bine am făcut, cu burta plină și afișajul japonezilor pe care și-un cartof îl poate pricepe, am ajuns în Tokyo in no time. Well, nu chiar, dar măcar n-am mai schimbat la trenuri.

Also, e mișto prin suburbiile la Tokyo, foarte curat și case faine, decente. Și cât se poate de sigur.

 

*eram de fapt în trenul rapid JR Sobu-Narita. Pe care chiar îl recomand, dacă nu ești în mare grabă e fain că oprește la mai toate stațiile și e o experiență cât se poate de japoneză, cel mai probabil nu vor mai fi alți străini în tren.