Laos Loop – ziua 1. Thailanda – Laos. Thakhek

Probabil mai corect ar fi ziua 0, pentru că pe 30 decembrie nu am făcut mare lucru, doar am trecut granița (nu fără de peripeții) și am băut niscai beri pe malul Mekongului.

Să zic de graniță întâi: cele mai folosite puncte de trecere din Thailanda în Laos sunt Nong Khai (Thai – Lao Friendship Bridge I) – la aproape 20km de Vientiane și Mukdahan, în drum spre Savannakhet (Thai – Lao Friendship Bridge II). Am folosit de două ori prima variantă și era destul de aglomerat la frontieră, însă în cazul ăsta niciuna dintre opțiuni nu ne pica bine: atât Vientiane, cât și Savannakhet sunt destul de departe de Thakhek, orașul de unde urma să ne începem aventura.

Mi-am descoperit ceva superputere de citit hărți și am văzut că Thakhek este chiar peste drum (de fapt peste Mekong) de un orășel thailandez, Nakhon Phanom (se trece în Laos pe Thai – Lao Friendship Bridge III). Zborul din Bangkok către Nakhon Phanom durează cam o oră și un sfert și ne-a costat $100 de persoană dus-întors. Am citit ca ar fi și un autobuz de noapte de la autogara Mo Chit, de vreo patru ori mai ieftin decât avionul, dară noi suntem și cam bătrâni și cam comozi, așa că am preferat să zburăm.

20161230_094834

Aeroportul din Nakhon Phanom

De la aeroport cred că se poate lua un autobuz ieftin către oraș și apoi un alt autobuz direct către Thakhek, dar, din nou, noi am fost comozi așa că am negociat cu un taxi care ne-a dus direct de la aeroport la graniță pentru 50 de baht de persoană.

 

La frontieră – pustiu. Nu doar că nu era nimeni încercând să treacă în țara vecină, dar nu erau nici măcar cordonași. Ne-am învârtit vreo 10 minute pe acolo și într-un final apare un domn care deschide un ghișeu, ne spune să cumpărăm un bilet de autobuz și apoi cu biletul și pașapoartele să mergem la el la gheretă. Autobuzul urma să ne ducă în Thakhek pentru 70 de baht. Între timp au mai apărut ceva localnici, iar șoferul a făcut o chestie mișto: la urcare în autobuz doamnele au prioritate. Pentru că suntem sensibile și trebuie să avem loc pe scaune, chiar dacă plimbarea cu rata durează inițial sub 20 de minute, până se trece podul și se ajunge la punctul de frontieră de partea cealaltă. Reka mormăia în barbă că cică e sexist, dară cum io-s mai bătrână mă bucur când un bărbat îmi oferă loc ori îmi cară sacoșa grea.

20161230_105804

Liniște, se așteaptă

 

E, aci a început distracția pentru mine. Mai aveam doar două pagini libere în pașaport – primele două, și niscai jumătăți. Viza pentru Laos e din aia măgărească, ocupă o pagină întreagă și eram convinsă că se va găsi careva să-mi spună că nu au unde să o lipească. Și chiar așa a fost, la ghișeul de visa on arrival s-au scărpinat în cap vreo 10 minute până să-mi spună că nu au unde să-mi pună sticker-ul. Le-am arătat cele două pagini libere, le-am plătit cei $30 plus încă unul că nu am avut poză pentru formularul de viză  (apropo, dolarul ăla extra e la un curs scos din burtă – peste 5 lei pentru un dolar) și m-au îndrumat către ghereta următoare, unde urma să primesc ștampila de intrare. Acolo și mai multă distracție, la un moment dat erau cred toți ofițerii de pe tură în gheretă și se uitau când la pașaportul meu, când la calculator. Îmi dau seama într-un final ce se întâmplă, codul țării le dădea cu virgulă: în pașaport e ROU și la ei în sistem nu există o asemenea țară. Nu știu cum de mă lovește inspirația și spun să încerce ROM dacă nu găsesc ROU. Evrika!, toată lumea fericită, mai ales șoferul autobuzului care aștepta deja de ceva vreme și care în graba lui a uitat regula cu doamnele urcă primele. Dar nu-i bai, cum au coborât primii omi pe la periferia Thakhek, cum a început a rearanja locurile și a avut grijă ca eu și Reka să ocupăm locurile din spatele lui, iar Dave și Paul să fie chiar în spatele nostru. Ce să zic, amabil omul cu străinii.

Beerlao în Laos

Beerlao în Laos

Autobuzul ne-a lăsat la autogara din Thakhek unde, ciudat lucru, nu am văzut roiul de tuk-tuk-uri care e de obicei în asemenea locuri. Taxiuri nici atât, nu există în Thakhek. Ne-a acostat un nene cu o furgonetă care făcea pe taxiul și după negocieri dure s-a lăsat înduplecat să ne ducă la hotel. Sinceră să fiu, nu mai știu cât am dat, însă rețin că Paulică s-a tocmit cu el bine de tot.

20161230_164227

Secera și ciocanul peste Mekong

Pe interneți e foarte recomandat să tragi la Travel Lodge peste noapte în Thakhek, mai ales dacă vrei să faci Laos Loop. Un anumit Mr. Ku, proprietarul hostel-ului, este lăudat ca fiind o mină de informații plus foarte amabil. Mie nu prea mi-a plăcut ce am citit despre condițiile de cazare de la Travel Lodge plus că părea destul de departe, așa că am căutat un hotel decent și am ales Inthira Thakhek. Camera dublă $27 pe noapte, baie în cameră, mic dejun inclus (chiar dacă nu grozav), destul de curat și relativ arătos, hotelul fiind într-o clădire stil colonial franțuz. Locația excelentă – chiar în centru, la un minut de mers pe jos de Wang Wang ori Mad Monkey, care închiriază scutere și la maxim cinci minute de Mekong.

20161230_230250

Thakhek în sine nu pare a avea multe de oferit, e un orășel liniștit și cuminte, mort la 11 noaptea, cu unul-două cluburi ce stau deschise până pe la două. Mâncarea în general nu e grozavă, cam totul e de fapt mâncare thailandeză gătită mai prost. Am găsit, totuși, un restaurant excelent, destul de scump după standarde locale, unde, vorba bunicii, poți „băga burta-n draci” pentru vreo $15. Locul se numește Smile Restaurant and Boat și da, se poate mânca în timp ce Mekong îți clipocește la picioare, deși pentru noi nu s-a putut pentru că partea de „boat” era închisă. Personalul nu vorbește engleză, așa că o brumă de thailandeză ori good old fashioned arătat cu degetul pe meniu ar trebui să funcționeze (meniul este și în engleză).

20161230_182104

Deși în oraș nu par a fi multe lucruri de făcut, am văzut că hotelul organiza tot felul de excursii de o zi care implică rafting sau kayaking plus cascade și peșteri. Nu departe de Thakhek este și Green Climbers Home, un fel de resort eco pentru cei pasionați de cățărat.

20161230_175907

Noi ne-am petrecut restul zilei mergând puțin prin oraș, vizitând locuri de închiriat scutere, admirând apusul de soare pe Mekong, degustând locala Beerlao și mirându-ne că nu sunt țânțari. Băieții s-au declarat dezamăgiți că niciunul din locurile de pe lângă râu unde se putea bea ceva nu aveau shot-uri, ci doar bere, și au declarat, uitându-se la luminile de cealaltă parte a râului, că cei din Nakhon Phanom cu siguranță se distrează mai bine.

Advertisements