Laos Loop în cifre și poze

Acum că am terminat de povestit despre Laos Loop, să facem și-un rezumat, să priceapă tot omul:

  • Am cheltuit în total 15000 baht/persoană. Asta înseamnă cam $450. Într-o săptămână, fără a ne refuza nimic. Se poate și mult mai ieftin (autobuz în loc de avion către Nakhom Phanom, băut mai puțin etc.)
  • Am străbătut cam 500 de kilometri pe scuter prin provincia Khammouane.
  • Întreaga poveste a durat 7 zile. Se poate face și în 3-4, pentru cei mai experimentați într-ale vehiculelor pe două roți și fără mult timp la dispoziție.
  • Am văzut vreo 3 peșteri, dintre care cea mai mare, Kong Lo, are aproape 7.5 kilometri lungime.
  • Am fost cât p-aci să mor de vreo 12 ori.
  • Vaci pe drum fără număr, fără număr.
  • Zero accidente (din fericire).

 

Niscai tips & tricks pentru aventurierii care s-ar încumeta la așa călătorie:

  • Musai, dar musai, asigurare de călătorie! Noi n-am avut și am regretat zilnic. Eu obișnuiam să am asigurare de călătorie atașată cardului de la banca la care am lucrat în Ro, așa că nu am absolut niciun reflex la a mă gândi la asigurarea de călătorie. Dar acum nu aș mai fi așa inconștientă a pleca fără. Ever!
  • Ideal casca să aibă vizor sau să ai ochelari de soare. E praf pe drumurile celea de țară. Mult praf.
  • Nu în timpul sezonului ploios. Adică nu din mai până în octombrie. Oricât de aventuros ai fi, mă îndoiesc că vrei să împingi la scuter ori motocicletă prin noroi sau să fii zilnic udat până la piele.
  • Sezonul uscat e cu „maybe”, poate fi foarte, foarte cald. Ideal ar fi în timpul sezonului mai rece, din noiembrie până în februarie.
  • Tot cu musai și crema de protecție solară. Noi am fost în decembrie și tot ne-am întors bronzați. Nu simți când te arde soarele pe scuter.
  • Uită-te la scutere/motociclete cu atenție înainte de a închiria. Fă-le poze, să nu aibă ceva zgârieturi pe care să fii acuzat mai târziu a le fi provocat. Și verifică frânele.
  • Fii pregătit să dormi un pic mai…rough. Nu că nu ai fi deja, dacă te-ai încumetat la drumuri prăfuite din Asia de Sud-Est e clar că nu te aștepți la hoteluri de 5 stele.
  • Mergi cu mintea cât mai deschisă: oamenii sunt calzi și bucuroși să vadă străini, vorbește cu ei pe unde poți.
  • Omul și motoreta. Am văzut și câte doi pe-un scuter, dar nu prea m-aș încumeta la 500 de kilometri cu unele drumuri nisipoase și alunecoase.

 

Și, în final, niscai poze. Unele au mai apărut pe aici pe blog, mi-e cam prea lene să verific.

 

Advertisements

Laos Loop – ziua 6. Peștera Kong Lo

Sau Kong Lor sau Konglo sau Konglor, cum vă place.

Peștera aceasta ar trebui să reprezinte climaxul unei aventuri cât se poate de faine. Lungă de 7.5 kilometri, săpată în roci calcaroase de către râul Hinboun, caverna e obiectivul turistic principal din zonă. Serios, Kong Lo și cascada Namsanam hrănesc vreo două sate plus orășelul Nahin. Pentru că turism și turiști. Și, spre deosebire de alte locuri care trăiesc din turism, oamenii nu-s măgari și nu se aruncă la prețuri. Nici măcar traversatul peșterii cu barca nu e scump, costă vreo 8$ de căciulă, dacă-s doi omi în barcă. Chiar și ăi mai zgârciți trebuie să admită că e un preț decent ținând cont de faptul că toată povestea durează vreo 40 de minute și că prețul e dus-întors. Asta dacă te întorci cu barca. Pentru că se poate lua un ghid local și făcut ceva trekking la întoarcere – trecut muntele pe jos adicătelea, durează cică vreo 6 ore. Sau petrecut o noapte de partea cealaltă, am auzit că-s niscai pensiuni cu un mic dejun yummy yummy pe acolo, iar a doua zi trekking ori barca înapoi, după gust.

20170104_111750

Noi am fost cei mai leneși dintre leneși: singurul lucru de care ne-am dovedit capabili a fost să ne trezim dimineața devreme pentru a ajunge la peșteră. Adică pe la 7:30. Da, pentru mine atunci e dimineața devreme. Ne-am dezmeticit un pic, am luat micul dejun și am schimbat planul: inițial voiam să plecăm după ce explorăm peștera și să facem cale întoarsă  spre Thakhek, să mergem cât putem, apoi să ne oprim și să căutăm cazare, iar ziua următoare să facem restul de kilometri și să trecem granița. Toate astea pentru că nu voiam a conduce pe Route 13, de care auzisem că e și plin de gropi și periculos. Doar că Paulică s-a trezit cam  prost dispus la stomac și a sugerat că am putea petrece restul zilei și încă o noapte la Spring River Resort, după care, a doua zi, mergem chiar pe infamul Route 13 și facem tot drumul dintr-o bucată pentru că e autostradă și deci merge repede. Când am auzit de autostradă m-am fericit toată: oricât de periculos ar fi și oricât de multe camioane ar apărea pe drum, nu poate fi mai rău decât toate serpentinele alea care ne așteptau în caz de întoarcere pe unde am venit.

20170104_091120

Cu noul plan stabilit am urcat pe motorete și am făcut cei 2 kilometri până la peșteră. Se poate și pe jos, dar…lene. De ce aș merge doi kilometri când pot conduce câteva minute? Apropo, parcarea pentru mașini/scutere se plătește separat, nu intră în prețul traversării peșterii, dar oricum e o nimica toată. Și încă o chestie de știut: a se purta pantaloni scurți și papuci sau sandale pentru că e rost de udat la picioare. Dacă nu ai pantaloni scurți nu-i bai, nici eu nu am avut la mine, dar blugii au mers suflecați fără nicio  problemă. Nici papuci sau sandale nu-i bai dacă nu ai, fac ei rost p-acolo pe la intrarea în peșteră de o pereche: Reka era în teniși și i-a găsit ghidul o pereche de papuci.

Bun, acum despre peșteră pe dinăuntru: băi, e mișto. Și cam atâta că eu cu geologia mă limitez la a ști ce e o stalactită și o stalagmită, iar One-Eyed Willy, ghidul nostru (l-am alintat așa că săracul avea doar un ochi funcțional), nu știa a povesti în engleză și nici prea multe despre peșteră. Job-ul lui e doar de barcagiu, dar știe a-l face admirabil, plus că ne-a echipat și cu veste de salvare și lanterne. Barca e un fel de sampan cu motor, fără acoperiș, cică ar putea căra trei oameni pe lângă barcagiu, dară eu nu m-aș risca. Bine, eu fac cât doi așa că posibil matematic s-a adeverit că încap patru oameni.

20170104_091436

Tot traversatul ăsta nu e așa, doar mers continuu cu barca dintr-o parte în alta (ba chiar se poate înota nu departe de intrarea în peșteră și băieții s-au încumetat la întoarcere, deși apa era rece bine). La un moment dat ghidul oprește barca, iar turiștii urcă pe niște trepte săpate în stâncă și purced la a admira tot felul de formațiuni geologice luminate multicolor. La capătul cărării se coboară iar în barcă, până la următorul „hop”. Pentru că în timpul sezonului rece apa nu e foarte adâncă în anumite zone, barca trebuie împinsă. Cum e inuman să ceri unui laoțian de 45 de kile să împingă doi vestici cel puțin osoși și cel mult grași, se coboară iar. Aici ne udăm binișor: coborâm din barcă și stăm pe un fel de delușor și din nou în barcă de partea cealaltă a dealului.

20170104_091700

Adâncimea mi se pare super dubioasă în peșteră: aici barca trebuie împinsă, iar un metru mai încolo pare să fie atât de adâncă încât ajunge până la gât, dacă nu și peste. Înăuntru – umed tare, dar și olecuță răcoare. La ieșirea din grotă nu se încheie povestea pur și simplu, ci se merge un pic mai mult pe râu, până la un popas de unde se pot lua chipsuri și Cola. De-acolo se poate urca mai departe către sat/pensiuni și apoi trekking ori rămas peste noapte. Sau, după nițică relaxare, întors cu barca. Noi am luat barca înapoi, iar pentru restul zilei am lenevit, mâncat ca porcii și băut cu măsură la Spring River Resort.

20170104_145112

Spring River Resort

Am zis că voi povesti separat de Spring River Resort și iaca, mă țin de promisiune. Este unul dintre puținele locuri din zona Laos Loop unde treaba merge ca și-n restul lumii: se poate face rezervare online dinainte, rezervare care se respectă, se acceptă aproape orice monedă de circulație internațională (la un curs decent), iar mâncarea se gătește acolo, pe loc, și-i bună și proaspătă.

Spring River Resort e la vreo 2 kilometri de peștera Kong Lor, într-un fel de pădurice la capătul unui drumeag plin de pietre, iar restaurantul e cu vedere cât se poate de faină la râu. În râu e loc și de înotat și de plimbat cu barca. Ba, Leuang, managera, povestea că apa e atât de curată încât chiar se poate bea; nu știu, nu m-am riscat. Tot către râu mai au vedere și o parte din bungalouri, cele care par mai rezistente și mai intime. Zic intime pentru că restul, cele cu vedere la grădină, nu sunt o idee bună dacă ești în luna de miere. Serios, parc-ar fi împletite dintr-un fel de răchită și pereții îs atâta de plăpânzi încât îl auzeam pe Dave pârțâind în bungalow-ul vecin.

20170103_153846

Locul este excelent după 5-6 zile de dormit prin hoteluri dubioase și case de oaspeți pentru backpackeri. De fapt, nu am văzut deloc backpackeri cazați acolo, deși prețurile sunt chiar ok: între 15$ și 50$ pentru o căsută de două – trei persoane. Se găsesc și guesthouses chiar mai ieftine un pic mai aproape de peșteră, mie însă aici mi s-a părut perfect: foarte curat, ieftin, mâncare bună și natură.

Bine, treaba asta cu natura e discutabilă: eu, oamă născută și crescută la țară printre animale, dorm de minune în cântat de greieri toată noaptea și cântat de cocoși cu noaptea-n cap. Dorm de minune însemnând că nu aud nimic. Alții, omi mai sensibili de oraș, posibil să fie iritați că de!, la bloc ești obișnuit a-l auzi pe vecin trăgând apa, nu cântat de greieri. Exemplu clar: după prima noapte eu m-am trezit odihnită ca după o săptămână de concediu, iar Dave și-a băgat organul cu noaptea-n cap în greieri și într-un cocoș răgușit. Deși, vorba ceea, și el tot de la țară vine, dară una e „la țară” în România și alta e „la țară” în Anglia.

20170103_152742

Pe lângă toate treburile astea relativ obiective (așezare, preț, haleală, curățenie), Spring River Resort e și genul de loc sfințit de om. Leuang, cea care taie și spânzură acolo, este absolut fantastică. Simplă, amuzantă, onestă, muncitoare. Serios că nu știu când doarme. Face rezervări, discută cu oaspeții, gătește, ia banii, dă banii. Și le face pe toate bine. Ba, are și un fel de încredere așa pe care până acum am văzut-o doar în Laos în zona asta de lume; târziu, când angajații închid bucătăria și merg la somn, lasă deschis în restaurant un fel de mini-bar: un frigider cu chestii de băut și ceva rafturi cu de-ale gurii. Iei orice poftești, doar scrii pe o tăbliță lipită de perete numărul camerei și ce ai luat, iar a doua zi ți se adaugă la nota de plată totală.

Și, de parcă toate astea nu erau suficiente, Leuang mai e și de o corectitudine monumentală: la plecare Paulică și-a uitat telefonul. Numai că și-a dat seama de asta când eram deja la vreo 80 km distanță în drum spre Thakhek, așa că în mintea lui îl considera pierdut. Oprisem de prânz, iar restaurantul avea WiFi astfel că am zis să facem o încercare și să sun de pe Skype, să vedem ce și cum. Să vezi minune: Leuang ne-a confirmat că telefonul a fost găsit în cameră și că are o prietenă care oricum va fi în Thakhek în seara respectivă, așa că îl poate trimite prin ea. Numai că noi urma să trecem deja granița în aceeași zi. Soluția a venit tot de la Leuang: avea o altă prietenă care urma să fie în Nakhom Phanom, orășelul thailandez de graniță, sâmbăta următoare și putea trimite mobilul prin poștă. Și chiar a făcut-o. Paulică și-a primit telefonul câteva zile mai târziu, iar când s-a oferit să plătească el costul expedierii coletului, a primit răspunsul: „no need, all of you were good customers.” Ca idee, am fost atât de „buni clienți” încât am lăsat acolo maxim 100$ de personă pentru două zile. Incluzând tot: cazare, masă, bere. Sigur, pentru Laos e mult, dar parcă…nu-i chiar atât de mult, mai ales că sunt puține șanse ca oricare din noi să revină acolo în viața asta.

20170103_153526

La toate chestiile astea faine mai adaug și că la plecare ne-au pus în rucsac niscai biscuiți și prăjiturele moka, să avem de drum. Plus în cea de-a doua zi acolo Leuang nu reușea a scana un document, așa că am ajutat-o și, considerând că îmbrățișarea pe care mi-a dat-o nu a fost mulțumire suficientă, la cină m-am trezit cu desert din partea casei: ceva banane prăjite în aluat, cu miere și struguri.

Oamenii au și un videoz pe iutube, să nu aud că vorbesc prostii și m-am vândut a povesti frumos doar pentru că am primit gratis niscai banane în aluat și trei fursecuri: