Laos Loop – ziua 6. Peștera Kong Lo

Sau Kong Lor sau Konglo sau Konglor, cum vă place.

Peștera aceasta ar trebui să reprezinte climaxul unei aventuri cât se poate de faine. Lungă de 7.5 kilometri, săpată în roci calcaroase de către râul Hinboun, caverna e obiectivul turistic principal din zonă. Serios, Kong Lo și cascada Namsanam hrănesc vreo două sate plus orășelul Nahin. Pentru că turism și turiști. Și, spre deosebire de alte locuri care trăiesc din turism, oamenii nu-s măgari și nu se aruncă la prețuri. Nici măcar traversatul peșterii cu barca nu e scump, costă vreo 8$ de căciulă, dacă-s doi omi în barcă. Chiar și ăi mai zgârciți trebuie să admită că e un preț decent ținând cont de faptul că toată povestea durează vreo 40 de minute și că prețul e dus-întors. Asta dacă te întorci cu barca. Pentru că se poate lua un ghid local și făcut ceva trekking la întoarcere – trecut muntele pe jos adicătelea, durează cică vreo 6 ore. Sau petrecut o noapte de partea cealaltă, am auzit că-s niscai pensiuni cu un mic dejun yummy yummy pe acolo, iar a doua zi trekking ori barca înapoi, după gust.

20170104_111750

Noi am fost cei mai leneși dintre leneși: singurul lucru de care ne-am dovedit capabili a fost să ne trezim dimineața devreme pentru a ajunge la peșteră. Adică pe la 7:30. Da, pentru mine atunci e dimineața devreme. Ne-am dezmeticit un pic, am luat micul dejun și am schimbat planul: inițial voiam să plecăm după ce explorăm peștera și să facem cale întoarsă  spre Thakhek, să mergem cât putem, apoi să ne oprim și să căutăm cazare, iar ziua următoare să facem restul de kilometri și să trecem granița. Toate astea pentru că nu voiam a conduce pe Route 13, de care auzisem că e și plin de gropi și periculos. Doar că Paulică s-a trezit cam  prost dispus la stomac și a sugerat că am putea petrece restul zilei și încă o noapte la Spring River Resort, după care, a doua zi, mergem chiar pe infamul Route 13 și facem tot drumul dintr-o bucată pentru că e autostradă și deci merge repede. Când am auzit de autostradă m-am fericit toată: oricât de periculos ar fi și oricât de multe camioane ar apărea pe drum, nu poate fi mai rău decât toate serpentinele alea care ne așteptau în caz de întoarcere pe unde am venit.

20170104_091120

Cu noul plan stabilit am urcat pe motorete și am făcut cei 2 kilometri până la peșteră. Se poate și pe jos, dar…lene. De ce aș merge doi kilometri când pot conduce câteva minute? Apropo, parcarea pentru mașini/scutere se plătește separat, nu intră în prețul traversării peșterii, dar oricum e o nimica toată. Și încă o chestie de știut: a se purta pantaloni scurți și papuci sau sandale pentru că e rost de udat la picioare. Dacă nu ai pantaloni scurți nu-i bai, nici eu nu am avut la mine, dar blugii au mers suflecați fără nicio  problemă. Nici papuci sau sandale nu-i bai dacă nu ai, fac ei rost p-acolo pe la intrarea în peșteră de o pereche: Reka era în teniși și i-a găsit ghidul o pereche de papuci.

Bun, acum despre peșteră pe dinăuntru: băi, e mișto. Și cam atâta că eu cu geologia mă limitez la a ști ce e o stalactită și o stalagmită, iar One-Eyed Willy, ghidul nostru (l-am alintat așa că săracul avea doar un ochi funcțional), nu știa a povesti în engleză și nici prea multe despre peșteră. Job-ul lui e doar de barcagiu, dar știe a-l face admirabil, plus că ne-a echipat și cu veste de salvare și lanterne. Barca e un fel de sampan cu motor, fără acoperiș, cică ar putea căra trei oameni pe lângă barcagiu, dară eu nu m-aș risca. Bine, eu fac cât doi așa că posibil matematic s-a adeverit că încap patru oameni.

20170104_091436

Tot traversatul ăsta nu e așa, doar mers continuu cu barca dintr-o parte în alta (ba chiar se poate înota nu departe de intrarea în peșteră și băieții s-au încumetat la întoarcere, deși apa era rece bine). La un moment dat ghidul oprește barca, iar turiștii urcă pe niște trepte săpate în stâncă și purced la a admira tot felul de formațiuni geologice luminate multicolor. La capătul cărării se coboară iar în barcă, până la următorul „hop”. Pentru că în timpul sezonului rece apa nu e foarte adâncă în anumite zone, barca trebuie împinsă. Cum e inuman să ceri unui laoțian de 45 de kile să împingă doi vestici cel puțin osoși și cel mult grași, se coboară iar. Aici ne udăm binișor: coborâm din barcă și stăm pe un fel de delușor și din nou în barcă de partea cealaltă a dealului.

20170104_091700

Adâncimea mi se pare super dubioasă în peșteră: aici barca trebuie împinsă, iar un metru mai încolo pare să fie atât de adâncă încât ajunge până la gât, dacă nu și peste. Înăuntru – umed tare, dar și olecuță răcoare. La ieșirea din grotă nu se încheie povestea pur și simplu, ci se merge un pic mai mult pe râu, până la un popas de unde se pot lua chipsuri și Cola. De-acolo se poate urca mai departe către sat/pensiuni și apoi trekking ori rămas peste noapte. Sau, după nițică relaxare, întors cu barca. Noi am luat barca înapoi, iar pentru restul zilei am lenevit, mâncat ca porcii și băut cu măsură la Spring River Resort.

20170104_145112

Advertisements

Spring River Resort

Am zis că voi povesti separat de Spring River Resort și iaca, mă țin de promisiune. Este unul dintre puținele locuri din zona Laos Loop unde treaba merge ca și-n restul lumii: se poate face rezervare online dinainte, rezervare care se respectă, se acceptă aproape orice monedă de circulație internațională (la un curs decent), iar mâncarea se gătește acolo, pe loc, și-i bună și proaspătă.

Spring River Resort e la vreo 2 kilometri de peștera Kong Lor, într-un fel de pădurice la capătul unui drumeag plin de pietre, iar restaurantul e cu vedere cât se poate de faină la râu. În râu e loc și de înotat și de plimbat cu barca. Ba, Leuang, managera, povestea că apa e atât de curată încât chiar se poate bea; nu știu, nu m-am riscat. Tot către râu mai au vedere și o parte din bungalouri, cele care par mai rezistente și mai intime. Zic intime pentru că restul, cele cu vedere la grădină, nu sunt o idee bună dacă ești în luna de miere. Serios, parc-ar fi împletite dintr-un fel de răchită și pereții îs atâta de plăpânzi încât îl auzeam pe Dave pârțâind în bungalow-ul vecin.

20170103_153846

Locul este excelent după 5-6 zile de dormit prin hoteluri dubioase și case de oaspeți pentru backpackeri. De fapt, nu am văzut deloc backpackeri cazați acolo, deși prețurile sunt chiar ok: între 15$ și 50$ pentru o căsută de două – trei persoane. Se găsesc și guesthouses chiar mai ieftine un pic mai aproape de peșteră, mie însă aici mi s-a părut perfect: foarte curat, ieftin, mâncare bună și natură.

Bine, treaba asta cu natura e discutabilă: eu, oamă născută și crescută la țară printre animale, dorm de minune în cântat de greieri toată noaptea și cântat de cocoși cu noaptea-n cap. Dorm de minune însemnând că nu aud nimic. Alții, omi mai sensibili de oraș, posibil să fie iritați că de!, la bloc ești obișnuit a-l auzi pe vecin trăgând apa, nu cântat de greieri. Exemplu clar: după prima noapte eu m-am trezit odihnită ca după o săptămână de concediu, iar Dave și-a băgat organul cu noaptea-n cap în greieri și într-un cocoș răgușit. Deși, vorba ceea, și el tot de la țară vine, dară una e „la țară” în România și alta e „la țară” în Anglia.

20170103_152742

Pe lângă toate treburile astea relativ obiective (așezare, preț, haleală, curățenie), Spring River Resort e și genul de loc sfințit de om. Leuang, cea care taie și spânzură acolo, este absolut fantastică. Simplă, amuzantă, onestă, muncitoare. Serios că nu știu când doarme. Face rezervări, discută cu oaspeții, gătește, ia banii, dă banii. Și le face pe toate bine. Ba, are și un fel de încredere așa pe care până acum am văzut-o doar în Laos în zona asta de lume; târziu, când angajații închid bucătăria și merg la somn, lasă deschis în restaurant un fel de mini-bar: un frigider cu chestii de băut și ceva rafturi cu de-ale gurii. Iei orice poftești, doar scrii pe o tăbliță lipită de perete numărul camerei și ce ai luat, iar a doua zi ți se adaugă la nota de plată totală.

Și, de parcă toate astea nu erau suficiente, Leuang mai e și de o corectitudine monumentală: la plecare Paulică și-a uitat telefonul. Numai că și-a dat seama de asta când eram deja la vreo 80 km distanță în drum spre Thakhek, așa că în mintea lui îl considera pierdut. Oprisem de prânz, iar restaurantul avea WiFi astfel că am zis să facem o încercare și să sun de pe Skype, să vedem ce și cum. Să vezi minune: Leuang ne-a confirmat că telefonul a fost găsit în cameră și că are o prietenă care oricum va fi în Thakhek în seara respectivă, așa că îl poate trimite prin ea. Numai că noi urma să trecem deja granița în aceeași zi. Soluția a venit tot de la Leuang: avea o altă prietenă care urma să fie în Nakhom Phanom, orășelul thailandez de graniță, sâmbăta următoare și putea trimite mobilul prin poștă. Și chiar a făcut-o. Paulică și-a primit telefonul câteva zile mai târziu, iar când s-a oferit să plătească el costul expedierii coletului, a primit răspunsul: „no need, all of you were good customers.” Ca idee, am fost atât de „buni clienți” încât am lăsat acolo maxim 100$ de personă pentru două zile. Incluzând tot: cazare, masă, bere. Sigur, pentru Laos e mult, dar parcă…nu-i chiar atât de mult, mai ales că sunt puține șanse ca oricare din noi să revină acolo în viața asta.

20170103_153526

La toate chestiile astea faine mai adaug și că la plecare ne-au pus în rucsac niscai biscuiți și prăjiturele moka, să avem de drum. Plus în cea de-a doua zi acolo Leuang nu reușea a scana un document, așa că am ajutat-o și, considerând că îmbrățișarea pe care mi-a dat-o nu a fost mulțumire suficientă, la cină m-am trezit cu desert din partea casei: ceva banane prăjite în aluat, cu miere și struguri.

Oamenii au și un videoz pe iutube, să nu aud că vorbesc prostii și m-am vândut a povesti frumos doar pentru că am primit gratis niscai banane în aluat și trei fursecuri:

 

 

Laos Loop – ziua 5. Lak Sao – Nahin – Kong Lo

După o jumătate de zi lipsită de evenimente în Lak Sao, am purces iară la drum. Nu prea știam încotro să o luăm la sensul giratoriu, la dreapta știam că e Vietnam, drept înainte nu avea foarte mult sens, trebuia să mergem într-un fel de cerc pentru a completa ză loop, after all. Doamna de la hotel ne-a spus stânga și era cam fioroasă, așa că ne-a fost teamă să nu-i ascultăm porunca.

Drumul a fost GROAZNIC. Pentru mine, adică. După ce în prima zi era să atârn de stâncă uitându-mă-n prăpastie ca în desene animate, am prins teamă de serpentine și cei 50 de kilometri până în Nahin au fost toți o serpentină. Plus tot felul de autobuze, marea parte venind din Vietnam, care mergeau cu o viteză de aproape te dădea jos de pe scuter curentul de aer ce-l lăsau în urmă. De murit nu am mai fost cât pe-aci, posibil faptul că am mers cu 20km/h a ajutat. Trebuie să recunosc, totuși, că peisajul a fost uimitor și, dacă nu eram așa scăpată în pantaloni din pricină de drum de munte, l-aș fi putut admira mai pe îndelete.

20170103_105934

Dar am recuperat în drum spre Cool Springs. La vreo 35 km de Lak Sao e un indicator care arată dreapta spre ceva lagună. E musai de făcut dreapta acolo! Un drum de țară plin de praf și gropi trece printr-un cătun cât se poate de pitoresc și apoi…și apoi prin probabil cea mai faină chestie din toată excursia asta: o vale atâta de frumoasă cum n-am văzut în viața mea. Culori pictate, aer curat, munți de calcar, liniște, frumusețe cât vezi cu ochii. Ba mi-a plăcut atât de mult încât după ce-am ajuns la Cool Springs am făcut câteva poze, am lăsat lumea să se scalde acolo și am pornit înapoi singură, să mă pierd în valea ceea. Am oprit la fiecare câteva minute să mă uit în jur, nu mă puteam sătura. Ba, la un moment dat, am lăsat scuterul pe drum și m-am aventurat un pic pe coclauri și m-aș fi aventurat mai mult, dacă nu s-ar fi îndreptat hotărâtă spre mine una dintre vacile ce pășteau în zonă. Apropo,  la Cool Springs se plătește pentru a intra. Nu mai rețin cât, dar e o nimica toată.

20170103_104208

Cool Springs

După alți 15 kilometri de strâns din buci la curbe și un viewpoint cu o panoramă arătoasă, am ajuns în Nahin, unde am oprit să mâncăm de prânz la Dokkhoun Restaurant: vreo trei dolari cu tot cu Pepsi. Ne-am și sfătuit ce să facem mai departe: Nahin e cam la 40 de kilometri de Peștera Kong Lo, unde voiam a ajunge dimineața următoare, pentru ca după-amiază să purcedem înapoi pe drumul pe care am venit (citisem că a continua pe Route 13 nu e nici prezentabil, nici foarte sigur). Nahin e un orășel înțesat de locuri de cazare, ba chiar am dat și de niște omi care au fost în același timp cu noi la Sabaidee în Tha Lang. Unde mai pui că Paul suferea de o mahmureală teribilă și de niște purgații și mai teribile.

20170103_110833

Am decis, totuși, să facem restul de 40 de kilometri în aceeași zi și să găsim cazare undeva în satul aproape de gura peșterii. În drum spre cătun ne-am și rătăcit oleacă, Reka a fost în față și ne-a dus pe niște horaițe pe care nu știu cum le-a zărit. S-a rezolvat repede însă, după ce niște localnici ne-au îndrumat către drumul corect. Șoseaua care duce spre Kong Lo e asfaltată, dar e nevoie de puțină prudență, sunt multe gropi care apar ca din senin și nu doar zdruncină, dar dacă au și ceva nisip mai și alunecă.

20170103_143833

O mențiune despre Nahin: nu departe este o cascadă, Nasanam, la care pentru a ajunge trebuie făcut un trek prin junglă de vreo trei kilometri. În drum spre cascadă e rost de a întâlni elefanți. Sau așa am auzit, noi am sărit cascada. Leneși, domnule, plus că vedem elefanți pe stradă ori de câte ori ieșim la bere la barul de peste drum de casă. Dar ăia din drum spre Nasanam îs sălbatici, nu chinuiți ca cei pe care-i vedem noi. Pentru a ajunge la cascadă se poate lua și un ghid local. Tot din auzite vorbesc.

20170103_140214

La doi kilometri de peșteră și un kilometru de satul Kong Lo, am văzut un panou publicitar care indica spre nu știu ce resort, de care nu auzisem niciodată când am făcut „research” pentru excursie. Dar am zis să vedem despre ce e vorba, așa că am pornit pe un drum plin de pietre și să vezi trăsnaie: am dat de cea mai faină cazare posibilă. Drumul cela cu pietre trece printr-un fel de mini-sat cu două-trei case, după care ajunge într-o pădurice. În mijlocul păduricii – resort-ul unde se doarme noaptea în bungalouri, unele cu vedere la grădină, altele cu vedere la râu. Despre Spring River Resort o să povestesc într-o postare separată, merită din plin.

20170103_145022