Coldplay live în Bangkok

Intro. Relația mea cu trupa asta e destul de necomplicată: l-aș silui pe tobaru’ Champion de vreo 455 de ori pe zi, iar pe Chris Martin (acuma că e bătrân, când era tinerel nu era cine știe ce) cam de 455 x 5 ori pe zi. Altfel, dacă am youtube pe autoplay și-s prin baie ori sortez hainele de spălat și se nimerește câte-o piesă Coldplay, mă trezesc întrebându-mă „ce plm mai e și miorlăiala asta?”. Dacă, în schimb, îs cu fața în laptop și-mi pică ceva gen Fix You sau The Scientist nu doar că fredonez, dar mai și bălesc. Acuma, lăsând vrăjeala la o parte, mie chiar îmi plac mult The Scientist și Fix You.

Asta e, toată oama îmbătrânește, s-au dus vremurile când la 7 dimineața aveam în căști Misfits și „d-ăia de dau din cap” – cum zice mama, acuma încep ziua cu Pearl Jam și Billy Idol și 80s mix și nici nu mă mai trezesc la 7 dimineața. Ba, am și papuci din ăia culoare îndoielnică roșu-corai, iar bandana aia plină de cranii e de negăsit.

Pe lângă toate astea, mai sunt și ne…cântată, băi nene! Serios, păi aici „muzică” și „festival” înseamnă tot felul de dijei din ăia dubioși și One Direction. În 3 ani în Thailanda am prins doar o dată Machine Head și o dată Muse. Sigur, au fost și Guns N’ Roses, dar la ăia nu merg din principiu că ăsta e singurul principiu care mi-a mai rămas neîncălcat. Așadar, când am auzit că vin Coldplay am crezut că-l prind pe Dumnezeu de-un picior și mi-am luat bilet (scump, nenică) de cum s-au pus în vânzare, să știu o treabă.

Scena principală pe lumină

 

Înainte de.  Aveam ceva presimțire că n-or să meargă lucrurile strună, erau zvonuri de supra-vânzare a biletelor: peste 60 000 de bilete în stadion cu capacitate maximă de 50 000. Plus trebuia luat în calcul traficul din oraș care nu-i o glumă, am prins aglomerație și la 1 jumate noaptea în Bangkok. Plus nu-i prea mare experiență în organizarea de concerte mari. Așa că am decis să plecăm devreme.

Și bine am făcut. Am ajuns cu puțin înainte de deschiderea porților, dar lume căcălău, Măria Ta. Și doar o intrare. Nu glumesc, accesul se făcea pe o singură poartă, indiferent unde aveai bilet, după intrarea pe poarta principala urma a-și căuta fiecare sectorul.

Dar alta era mirarea noastră: nu am văzut în viața mea atâtea hijaburi la un concert. De fapt, ce zic eu aici, nu am văzut în viața mea o femeie cu batic în cap la un concert, iar aici erau muuuuuuulte! Nu știu, dară mie Chris Martin mi se pare a fi prea sexos pentru a fi considerat halal. Adică omul e dătător de fantezii ilegale și pentru un agnostic, ce să mai vorbim de femei musulmane. Și totuși…erau atât de multe încât m-am apucat a trimite mesaje prietenilor: „bre, e plin de țigani aci, steaguri de Malaezia, Indonezia, Pakistan, Bangladesh, India și alte țări d-astea colorate de care n-am auzit în viața mea.” Și, haida, ușurel cu d-alea cum că-s rasistă, măcar de-ar fi toți rasiștii ca moi.

Culmea, cele mai vehemente reacții au venit de la amici musulmani. Ahmer îmi scrie: „ia filmează-le și întreabă-le dacă muzica nu e haram. Și dacă e haram și le place, de ce sunt așa ipocrite și poartă basma?” Sumair e mai calm legat de basma, dar e enervat că nu e bere: „fuck that shit, ce fel de concert e ăla fără bere?!” Că da, curat halal, nu era bere. Niciun fel de alcool, iar băutură înăuntru mumu. La peste 30 de grade și în plină vară thailandeză, băutura (adică apa și Cola) era în afara sectorului în care stăteam. Așa că dă-i cu deshidratare.

Și după ce că am stat „pe uscat” nici muzică n-a fost. Coldplay au început pe la 9, în deschidere a fost o gagică de prin Australia, iar înainte de asta…imnul regelui Thailandei decedat în octombrie. Serios, în afară de asta am ascultat câteva ore un băiat din Bangladesh vrăjind o tipă din Malaezia și m-am conversat cu niște fete din Maldive. Dară n-a ținut mult că a făcut Paulică ochi de broscoi „ce faci, știi că nu-mi place să ne împrietenim cu oamenii”. Da, omul glumea.

Amicele din Maldive

 

În timp ce.  În vremuri de demult, când nu purtam papuci roșu-corai și mergeam cu gulia la metale, aveam noi o vorbă: „nu stai suficient de în față dacă nu le poți mirosi boașele ălora de pe scenă”. La băieții ăștia nici măcar un damf n-am simțit, atâta lume era în fața mea. Oricum eu sunt convinsă că boașele lui Chris Martin nu miros, altfel nu făcea sclifosita aia de Gwyneth Paltrow doi copii cu el.

Concertul a început destul de în forță (pentru Coldply, that is): Yellow a doua piesă, urmată de Every Teardrop is a Waterfall, totul într-o explozie de culori și lasere. La The Scientist aveam pielea de găină, iar la Everglow deja mă luam în brațe cu musulmanca de lângă mine. Au cântat multe din alea mai vechi, alea care plac bătrânelor ca mine: Fix You, In My Place, Don’t Panic. Am uitat și de transpirație și de sete și de faptul că securitatea a fost o glumă. Noroc că thailandezii sunt pașnici, singura chestie periculoasă cu care s-a intrat a fost o…varză. Sper că nu se voia a fi ceva apropo la muzica ălora de pe scenă.

Care oameni pe scenă (sau scene, că au fost 3) mi s-au părut atât de naturali și simpli, aproape…calzi. Cu toată muzica lor de pension, au făcut un show atât de bun și bine gândit și plin de viață și culori și optimism, încât la final râdeam ca proasta. Am fost zen două zile după concert, nimic nu-mi scotea capul din nori.

Rant. Și băi, nene, dacă ăștia cu lălăiala lor au făcut pakistanezi să se țină în brațe cu indieni, femei cu hijab să danseze lângă gagici în fuste mini, alb cu maro cu negru cu galben să cânte pe-o singură voce, atunci asta aduce oamenii împreună, nu corectitudine politică și filme cu negri obligatorii la Oscar. Mai merg la Coldplay, deci.

Final

Advertisements

Bangkok noaptea. Crazy House

Posibil cei cinci cititori ai mei, aceiași care erau pe blogul vechi și deci știu cam ce e de așteptat de la mine, se tot întreabă oare cât o să mă țină până încep a arunca pe aici cu povești porcoase, organe explicite, istorisiri cu genitale și înjurături birjărești. Iaca, dragii oamei, o venit momentul unei povești cu țâțe. Și țațe.

Ca un mini disclaimer, deși până acum am povestit doar de niscai plimbări, blogul ăsta nu e despre plimbări, ci e la fel ca și cel de dinainte, adică îi cu de toate. Doar, sper, cu mai puțină negativitate, că nu știu cum se face, demisia de la fostul job a funcționat mai bine ca pupatul a una sută icoane cu Arsenie Boca la un loc cu vreo 19 pelerinaje pe la moaște. Și, dimpreună cu lipsa de negativitate sper să fie și cu ceva mai multe povești de pe aici, că mi s-a atras atenția că „domnule, stai în Asia de câțiva ani și nu povestești nimic pe blog.”

 

Acuma, despre Thailanda am tot citit pe ici și colo. Toată lumea vorbește despre temple, mâncare, plajă. Mai nimeni despre cealaltă chestie care face Thailanda faimoasă, și anume gagicile* (născute de sex feminin au ba). Pentru că un gentleman (sau o gentlelady, why not?) never bar fines and tells. Dacă nu ai auzit de bar fine și ai fost în Thailanda…apăi posibil nu ai fost în Thailanda, te-au păcălit ăia la graniță. Sau pur și simplu n-ai vrut să auzi (trebuie să fie mișto bula aia în care trăiești, serios). Pe scurt, bar fine-ul e suma de bani pe care o plătești unui bar să iei demoazela acasă. Sau, mă rog, să o scoți din bar. Atenție, că e scris cu print mic, la fel ca la bancă: dacă ai plătit bar fine nu înseamnă că ai scăpat, trebuie să plătești și fata, în funcție de cum negociezi cu ea. Ce plătești barului e al barului, deși unele dau un mic procent și fetelor, însă trebuie ca tu să plătești domnișoara separat.

Și să lăsăm sensibilitățile pentru cei cărora chiar le pasă, așa că să nu aud din alea cu „vai, dar cum se poate să mergi acolo, mai ales ca femeie, e …” Inserează ceva adjectiv gen inuman, dezgustător, dizgrațios, abject etc. Serios, nu e ca prin alte părți unde asemenea locuri sunt excepția și trebuie căutate, aici sunt de fapt regula. Exemplu: am dat o fugă în Pattaya duminică și luni, am fost cu Michael la un masaj de picioare, afiș mare la intrare „no handjob”. Pentru că da, trebuie anunțat atunci când NU se servește un handjob cu masajul de picioare, atâta de frecvent e. Mai ales în Pattaya.

Alt exemplu: unde locuiesc eu sunt vreo 15 baruri numărate rapid din ochi. Din alea 15 avem un club oarecum pe bune, un restaurant/bar/karaoke/live music, un fel de bistro, o cârciumă ca la noi la țară, un pub british style, iar restul de 10 sunt cu gagici. Și eu stau în zonă cu foarte puțini străini, așa că varianta „cine știe în ce zonă destinată sexpaților oi locui tu” pică.

Ca idee, când povestesc de asemenea locuri sau persoane, să fie clar că nu judec. Singura chestie pe care o judec pe lumea asta îi prostia și dorința de a persista în prostie. Adică dacă te-ai născut prost nu-i bai, dar să și vrei să rămâi prost, apăi asta e o problemă. Serios, pentru mine un din ăla care urlă să se cenzureze ”Beauty and the Beast” pentru nu știu ce scenă e mai demn de-o spută decât toate curvele Bangkokului la un loc.

 

Așadar, se făcea că sâmbăta trecută eram cât se poate de obosită după ce abia venisem din Hong Kong plus mă făcusem că muncesc în timpul zilei. Dară nu puteam rata întâlnirea cu Michael, care era în Bangkok doar pentru o noapte, astfel că am stabilit o reuniune elvețiano-româno-germană la care am semnat condica eu, Michael și Flo din Frankfurt. După cină Mike s-a arătat curios de „zonele roșii” din Bangkok, pe care nu le mai văzuse de 8 ani. Sanchi, omul merge anual în Pattaya, care e Sin City-ul Thailandei și unde găsești tot ce vrei, de la baruri cu rusoaice la vagaboante homeless și HIV. Dar na, cum nu eram departe de Soi Cowboy, am zis să dăm o tură pe acolo.

Soi Cowboy (o alee cu go-go bars aflată între Sukhumvit Soi 21 și Soi 23 – ca fapt divers, soi e de fapt stradă) e, alături de Nana Plaza și Patpong, unul dintre districtele roșii ale Bangkokului. Este și cea mai curățică și cea mai fun asemenea zonă. Faptul că e lângă Terminalul 21 (mall cu șoping și mâncare) oferă scuza perfectă: „nu știu, iubito, am ieșit cu colegii la masă după muncă, am băut două beri cu friptura și habar n-am cum am ajuns peste drum la gagici. Dar am fost cuminte, jur.”

Despre Soi Cowboy, Nana Plaza și Patpong oi povesti altădată, acum vreau să spun despre Crazy House, care nu e chiar pe Soi Cowboy, dar e în drum spre, cum vii dinspre soi 23. Îți cam dai seama că e un bar în zonă pentru că sunt câțiva omi pe acolo prin față, relaxându-se. Nu am văzut reclame luminoase și nici mese afară, dar posibil să nu-mi amintesc, în general ajung în zonă după ce ingerez o cantitate rezonabilă de alcool. Așa se face că de 3 ani tot ratez establișmentu’ ăsta. Și-l ratam și de data asta, că o luasem binișor în față când Flo a strigat „hai să intrăm aici să vedem despre ce e vorba”.

Și, după ce am dat perdeaua de la intrare la o parte, am descoperit că e vorba de cel mai soios loc pe care l-am văzut vreodată. Asta spun eu, care îs cu pielea relativ groasă, am văzut și auzit câte ceva până acum. Crazy House e atâta de dezmățat nu pentru că ar oferi ceva în plus față de alte locuri asemănătoare, ci e așa din pricina fetelor. Sunt pur și simplu cele mai ieftine, uzate, dispuse la orice femei pe care le-am văzut până acum prin cârciumi. Serios, locul e de-a dreptul destrăbălat, fetele sunt cât se poate de obscene, low class, deșănțate. Cred că e în fișa postului să fii deșucheat, altfel n-ai ce căuta acolo.

Barul e organizat pe două caturi și era supra aglomerat. Bine, era și sâmbătă. La parter fetele sunt ceva mai arătoase, dar chiar nu se putea sta acolo, atât de multă lume era. Oricum, chestiile interesante se întâmplă sus, deși femeile sunt chiar urâțele. Dar pentru femei mișto sunt alte enșpe mii de baruri prin toată Thailanda. Sus – desfrâu total. Parcă pici la ceva party al unui senator roman din Antichitate minus orgia de rigoare: fetele umblă de colo-colo complet goale și desculțe, aș fi zis ca niște nimfe, dar serios că nu se aplică. Nimfele sunt erotice, aici vorbim de afaceri.

Ne așezăm la o masă, Michael e flancat de un tip băgat cu fața în pufarina unei tipe, eu sunt atacată de un moșulică ce mai avea cam două vacanțe maxim până să-l ia doamna cu coasa, iar Flo e în siguranță că e la mijloc. De partea cealaltă, două fete se contorsionează la bară pentru niște coreeni, iar pe scenă se întâmplă diverse: de la fumat de țigară prin dânsa la aruncat de săgeți pentru a sparge baloane. Săgețile sunt aruncate tot d-acolo, știți voi de unde. Ce nu văzusem până acum e chestia cu mandarina: introdusă cu tot cu coajă, duduia se plimbă un pic pe scenă, se lovește puternic cu bazinul de podea de câteva ori și apoi „scuipă” bucățele de mandarină într-un bol transparent plasat strategic pe podea. Decojite. Ori așa mi s-a părut mie. Ce mi se pare super nașpa e că mandarina are semințe, ce faci, cum scapi de semințele ajunse-n mingeac? N-am întrebat, că și întrebatul e pe bani în locuri din astea.

Evident, nu lipsește nici veșnicul show cu două gagici: două tipe care vor să pară un pic mai rough se fac că se joacă pe The Cranberries – Zombie. Păcat, chiar îmi plăcea piesa aia. Zic „păcat” pentru că, asemenea a tot ce se întâmplă pe scenă, nici aici nu e vorba de erotism: una dintre fete, cea skinny și cu un corp de preadolescentă e în culmea fake-ului. Cealaltă, mai înăltuță, bine făcută și cu un dos bine crescut, e mai into it, dar ce să faci dacă nu ai cu cine?

 

*  Mai puțin Lemmy, care zice în autobiografia lui, White Line Fever, așa: “Between Japan and Europe we had a few days off, so our manager Todd, our drum roadie Pap and I went to Thailand. It was a very interesting trip, indeed, because life means absolutely nothing there – if you pay $600, you and a group of people can see a chick get fucked, beat up and shot. They buy these girls off their penniless families in the interior, who need the money to feed their ten other kids. This sort of attraction (?!) is how businessmen get their kicks down there. We didn’t see anything like that, of course, but we did go to this club where there were about eleven girls on stage. They all looked about sixteen and all of them were the most beautiful women you’ve ever seen – terrific, large breasts, long legs and those Oriental faces. Any one of them was a guy’s dream come true in about six different ways.But what they were doing was so weird! They weren’t exactly stripping, because they were pretty much naked already, with just this cummerbund-type thing around the middle. But one would squat down and she was firing a peashooter out of her crutch and bursting balloons. Another one was in a sling and the other girls were swinging her at yet another girl with a dildo – she got knocked off the table twice. Another one shoved a block of razor-blades up there, and pulled them out on a string. The whole thing was a very strange experience! Erotic it wasn’t!”