China House, probabil cel mai hipster loc din Penang

Bine, nu știu dacă e chiar cel mai hipster că n-am avut timp a cerceta, de acolo și „probabil”, să nu mă acuze lumea că mănânc rahat vorbesc aiurea. Sinceră să fiu, am mers acolo pentru prăjituri. Ca orice domniță rotofeie, îs mare amatoare de dulciuri (well, d-ale gurii în general), iar vitrina din China House arată ca un paradis și mai multe nu.

Ce este China House?

Întrebarea ar fi „ce nu este China House?” pentru că găsești acolo de toate: cafenea, restaurant, grădină în aer liber cu o piscină mică unde ai voie a te bălăci, muzică live, teatru, magazin, un bar unde cei single pot să mingle, bibliotecă, fețe de masă sub formă de coli albe de hârtie pe care poți desena (creioanele de ceară sunt din partea casei).

Ce e interesant e că e un loc mai mult lung decât lat, poți intra ori prin Baker Street ori prin Victoria Street, și niciuna dintre aceste intrări nu e „prin spate”. De fapt dintr-o parte în alta, pe lungime, China House se întinde de-a lungul a trei clădiri istorice din Georgetown și, pe măsură ce înaintezi intri într-un alt spațiu: mergi din bar în grădină în restaurant și tot așa. Grădina în aer liber e concepută a uni toate conceptele astea și nu am glumit când am spus că te poți juca în piscină dacă ai chef.

De ce nu mi-a plăcut?

Băi, eu nu prea mă omor cu hipstericalele, cum obișnuiesc a alinta asemenea locuri. Îmi par locuri scumpe, fără nimic autentic și pline de pretenții nemeritate. Prefer oricând o petardă de loc din colțul străzii plină de localnici puși pe vorbă. Dar în general am învățat că nu e bine să judeci nici locuri și nici oameni până nu vezi cu ochii tăi. Până la urmă, dacă era de judecat, apăi mergeam la China House cu așteptări de milioane că doar pe unde citești de ei sunt numai review-uri din alea de zile mari.

Iar Roshini îmi spusese că arta stradală care a adus faima Penang-ului e susținută inclusiv de cei ce dețin China House. Acuma na, minte ea, mint și eu. Plus tot felul de evenimente prin care încearcă a sprijini diferiți artiști, de la actori la designeri de bijuterii la muzicieni. Mi se pare un scop cât se poate de nobil.

Păcat că scopul ăsta atâta de nobil nu s-a prea potrivit la gust cu prăjiturile. N-am mâncat decât una, ceva ce arăta de parcă urma să am parte de „death by chocolate”, cu alcool și stafide și ciocolată cât cuprinde. Doar că n-a prea fost așa. Toate review-urile alea cu „mergi la China House pentru prăjituri” îmi par exagerate, cred că mama dacă se agită nițel face treburi mai gustoase.

Na, poate n-am nimerit eu dulcele potrivit, dar am mâncat mai bun tot în Malaezia (în Kuala Lumpur, de fapt) și mi s-a părut și scump. Au trecut demult vremurile celea în care măsuram totul în „asta câte beri face?” dar o bere în centru era 12 ringgit, pe prăjitură tot atâta am dat și chiar mi-a priit mai bine berea.

Să mergi au ba?

Ce să zic, nu e nevoie să asculți ce povestesc eu aici, dacă ajungi pe acolo și ai plăceri la locuri hipsterești ori prăjituri, dă-i bătaite. Faptul că e un loc ce nu mi-a făcut o primă impresie bună ori gustoasă nu înseamnă că e musai de evitat. Posibil și eu m-aș mai găsi pe acolo într-o seară cu muzică live și poftă de vin.

Advertisements

Unde am stat în Hong Kong: attitude on granville

Obișnuiam să privesc hotelurile/hostelurile ca pe ceva strict util: un loc unde pun capul pe pernă și-mi fac un duș după ce am alergat o zi întreagă încoace și-ncolo. Încă privesc astfel, în mare parte. Doar că în timp am început să apreciez și să îmi doresc a susține diferite case de oaspeți locale sau chiar așa-numitele hoteluri ori hosteluri boutique, ce au un anumit grad de originalitate. De ceva vreme, a căuta așa cazare a devenit parte din întreaga experiență de călătorie.

Evit a rezerva în mari lanțuri hoteliere, care arată aproape la fel indiferent că ești în Paris sau în Singapore. Pe de altă parte, îmi place răsfățul dintr-un hotel de 5 stele, însă la fel de bine dorm fără probleme în ceva guesthouse dubios în timpul unui road trip ori în căsuțe de bambus în mijlocul pădurii – vezi Spring River Resort din Laos.

Pe când căutam cazare în Hong Kong, cea mai mare problemă într-ale cazării era mărimea camerei. Ori mai degrabă micimea ei, erau camere de 9 metri pătrați, ba chiar și de 7. Cât un dulap! Într-adevăr, mergeam singură, dar niciodată nu se știe și, în plus, nu-s chiar cea mai mică dintre femei, mie-mi trebe spațiu, nenică! AirBnb nu prea dădea rezultate, mă decisesem cu plecarea în Hong Kong brusc, toate apartamentele ce-mi făceau cu ochiul erau luate deja.

Și uite-așa, tot căutând și tot căutând cazare în Kowloon, Tsim Sha Tsui (TST) eliminam hotel după hotel și hostel după hostel: ori exorbitant de scump pentru o cameră de câțiva metri pătrați, ori preț relativ decent, dar cameră nelocuibil de mică. Până am dat peste attitude on granville. Folosesc litere mici pentru că așa își scriu ei numele, oamenii sunt edgy like that.

attitude on granville face parte din grupul Soravit, dar e un boutique hotel cât se poate de unic. Recepția se află la etajul 5 și e împânzită de tot soiul de obiecte vintage. Tot așa, la intrare precum și pe holurile fiecărui etaj, dar și prin camere sunt tot felul de tablouri și reprezentări artistice legate de Hong Kong-ul mai vechi sau mai nou. Pe bune, poți pierde o dimineață întreagă mergând de la etaj la etaj și pozând holurile.

Au și un website super fun și colorat, iar angajații sunt foarte amabili. Cea mai mică dintre camere este într-adevăr mică, are doar 15 metri pătrați, dar este confortabilă, fereastră mare și vine și cu un smartphone din partea casei. Plus apa cea de toate zilele și ceaiul și cafeaua gratuite.

Hotelul nu este ieftin, în general cam cel mai mic preț e $100 pe noapte, dar mai mereu sunt promoții pe booking ori agoda. Eu am avut noroc de l-am găsit la ceva reducere pe expedia la care s-a adăugat un secret code ce mi-a mai adus încă 10% reducere. Per total, am plătit un preț decent.

Posibil l-aș fi rezervat și fără reducerile de care am avut parte, mi-a plăcut mult că arăta destul de excentric în poze, era la distanță de mers pe jos de muzee, de terminalul de ferry, de Hong Kong Cultural Centre, de multe grătare coreene și super aproape de berile din Knutsford Terrace. Bonus, de la aeroport se ajunge direct cu autobuzul A21 și mai e și la 10 minute de mers pe jos de stația MTR Tsim Sha Tsui. Superbonus, autobuzul m-a lăsat fix în fața unui magazin de cosmetice SaSa unde am dat nas în nas cu a mea copilărie: Sailor Moon & friends au ajuns, mai nou, linie de produse cosmetice.

Cum a arătat Bangkok în decembrie

Iaca, tot întârziată sunt. Sărbătorile s-au terminat, iară eu abia acum vin cu ceva poze din Bangkok-ul împodobit. Pentru o națiune fără o tradiție a Crăciunului, thailandezii sunt foarte precoce în a se pregăti de sărbătoare: brazii și colindele apar încă de la începutul lui decembrie prin mall-uri și magazine.

Am purces, într-una din zilele trecute, a vedea cam cum au decorat cele mai importante mall-uri din oraș. Ca să fie clar, am mers doar pe linia de BTS și nici aia completă (bunăoară, n-am ajuns la Central Bangna or MBK). Chiar și așa a fost epuizant, a durat câteva ore bune și eram leșinate la finele „expediției”, atât eu cât și Katrina, care m-a însoțit.

Tot așa, dacă vedeți vreo poză decentă e clar făcută de Katrina, nu de mine. Trebuie să dăm credit unde e cazul, nu?

Întâi și-ntâi am sărit de Ekkamai și am oprit la Emporium și EmQuartier. La EmQuartier tema era Winter in Wonderland, iară laitmotivul…urșii polari. Mulți urși polari. De diferite dimensiuni și așezați în diferite poziții, ba doi dintre ei cu omi într-înșii de dansau și făceau poze. Totul pe fundal de cântece de Crăciun. Aveau și o scenă amenajată unde angajați de-ai mall-ului veneau și dansau, când am ajuns noi ieșiseră cei de la food court. A fost distractiv.

Am postat un filmuleț făcut la EmQuartier aici, pe pagina mea de Facebook. Și dacă tot ești acolo, poate dai și-un like paginii, eu nu dau nicio bere la schimb, mulțumesc.

 

Am mers apoi pe jos până la Terminal 21 – nu știu ce-au amenajat înăuntru, dar afară a fost cam dezamăgitor, doar un brad imens. Ce-i drept, nici nu aveau foarte mult spațiu la dispoziție.

 

La Amarin era cu temă de carnaval, în timp ce Gaysorn Plaza s-a umplut de spărgători de nuci.

 

Peste drum, la Central World, era puhoi de lume. De aceea am cam ocolit zona amenajată special, am făcut două-trei poze și ne-am îndreptat spre cortul Heineken Experience, despre care voi povesti mai jos.

 

Siam avea ca temă Harry Potter. Ori, mă rog, ceva magie, creaturi ciudate, un fel de Hogwarts.

 

Heineken Experience

În fiecare an se amenajează o așa-numită beer garden, un fel de terasă unde se bea bere, la Central World. Și cam tot în fiecare an, beer gardens sunt declarate ilegale.

Heineken Experience e un cort cu vreo 4 camere distincte, care ar trebui să-ți explice cum se face berea Heineken. Au limită de vârstă de 20 de ani pentru a intra, deși nu înțeleg de ce pentru că nu e niciun strop de bere în toată „experiența”. Este, de fapt, o oportunitate de a face poze colorate și cam atâta tot. Cea mai dezamăgitoare e penultima cameră, denumită „the tasting room”, care e plină de mingiuțe colorate, dar nu și de bere de gustat. Vorba lui G., când povesteam ce și cum: „sounds like you’ve been to a bad brothel”. Noa, fiecare cu ce-l doare.

Ultima cameră e destul de faină, un fel de experiență în virtual reality. Îți pui ochelarii și inițial apare sigla Heineken, dar steaua roșie nu e la locul ei, trebuie să o așezi tu și abia apoi ajungi a vedea din nou cum se face berea. Și tot din nou, nimic de gustat. Abia când ieși din cort dai fix în terasă, unde te îmbie turnuri cu bere, deși eu nu-s deloc fan Heineken. Oricum până apuci a ieși ai bea orice bere; ori aia, ori faci moarte de om, atâta de enervanți sunt „ghizii”, de fapt ceva promoteri îmbrăcați în halate albe: aproape te împing de la spate dintr-o cameră în alta, să nu cumva să stai prea mult pe acolo.