Category Archives: Jurnal

Ce mâncăm de Anul Nou Chinezesc în Thailanda: khanom thien

Începusem o postare pe pagina de Facebook, dar m-am întins cu vorba (ca de obicei) așa că m-am decis a scrie aici.

Ne aflăm în plin An Nou Chinezesc – da, nu s-a terminat încă, se termină abia cu Festivalul Lampioanelor, care anul ăsta pică pe 2 martie. Ca peste tot, pe lângă tradiții, sărbătoarea este și despre mâncare.

Una dintre mâncărurile care mi se îndeasă pe gât zilele astea în Thailanda e khanom thien. Pentru mine a fost încă un caz de „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” din gastronomia thailandeză. Asta pentru că pe dinafară îi dulce, iar pe dinăuntru e picant.

Ce e khanom thien?

Khanom în limba thai înseamnă efectiv „desert”, dar se referă inclusiv la tot spectrul de prostii ronțăite între mese. Noi spunem „sticksuri” ori „covrigei” ori „cornulețe” ori „Măgura”,  ei spun la toate astea „khanom”.

Khanom thien pare a fi o gustare cu origini chinezești și se consumă în general de Anul Nou Chinezesc. Vine în două versiuni: picantă, adică la ce m-am înfipt eu inițial, și dulce. Un necunoscător ca mine trebuie să guste să vadă dacă ce urmează a mânca e dulce au ba, dar thailandezii spun că dacă apeși un pic pachețelul din frunză de banană, cel dulce e mai moale.

Sai-kem ori khanom thien sărat/picant e făcut din pastă de mung beans”1 amestecată cu ceapă roșie, piper, sare și ce-or mai pune ei acolo. Sai-waang ori khanom thien dulce e făcut din nucă de cocos și zahăr de palmier.

Fie că umplutura e dulce sau picantă, se pune într-un amestec făcut în principiu din făină de orez, zahăr de palmier și lapte de cocos și se formează un fel de mingiuță. Apoi se înfășoară în frunze de banană, se împăturește estetic în formă de piramidă, se pune la abur și ta-da, avem leopardu’ picant ori deserțelul. Care se servește rece, cald nu-i bun.

Atenție,

nu orice chestie învelită în frunză de banană pe care o vedeți prin Thailanda e khanom thien. Sunt o mulțime de alte deserturi/gustări care se fac în frunză de banană așa că-i musai de întrebat.

Khanom thien de Moșii chinezești

Moșii îs sărbătorile alea în care se dă de pomană și se onorează morții. Asta la noi. Chinezii au făcut un festival și din asta, se sărbătorește pe 4 sau 5 aprilie și se cheamă Festivalul Qing Ming sau, mai plastic spus, Ziua Primenirii Mormintelor (Tomb Sweeping Day)2.

Mi s-a spus că festivalul cu pricina este o altă ocazie cu care se pregătește khanom thien, dar mie mai faină mi s-a părut tradiția conform căreia în perioada Qing Ming nu se gătește, se mănâncă doar mâncare rece. Asta din pricina unei legende, evident.

Legenda vorbește despre Jie Zitui, care și-a urmat lordul plecat în exil. La un moment dat Jie și-a sacrificat o parte din picior pentru a-l hrăni pe lordul flămând. Peste ani și ani, când nobilul și-a reluat locul la Curtea Imperială, a vrut să-l răsplătească pe Jie, devenit între timp un pustnic ce locuia în pădure. Pentru a-l determina să iasă din pădure a ordonat incendierea acesteia. Numai că Jie a murit în incendiu, iar lordul a decretat doliu în întreaga țară, interzicând aprinderea oricărui foc timp de trei zile, lucru care se respectă și astăzi de ziua morților pe stil chinezesc.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa!

1. Ori fasole mung, cam am o problemă cu a traduce „bean” în „fasole”, sunt enșpe mii de feluri de beans, mai degrabă le-aș spune „boabe”

2.Ziua Măturării Mormintelor nu mi-a sunat bine; aia e, blogul meu – măcelăresc traducerile cum vreau eu

Advertisements

City break Kuala Lumpur

Îs cam cu dor de ducă. Așa că m-am uitat pe la zboruri și a ieșit Kuala Lumpur. Cam plouă, dar mâncarea tot bună trebuie să fie.

În KL am mai fost și am și ceva poveste legată de prima mea vizită acolo: în prima zi mi-am pierdut portofelul. Și nu așa, ci cu tot cu card, am rămas în curul gol cu ce mărunțiș aveam prin buzunare. Numai că m-am ambiționat: adică ce, un portofel pierdut îmi strică vacanța? Nu și nu!

Așa că am vorbit cu Paulică și săracul a stat să caute ceva bancă deschisă (era Songkran, anul nou buddhist în Thailanda) și mi-a trimis bani, să nu rămâie Cristina fără de mini-vacanță.

Ce planuri am de data asta? Apăi cam ce e de bifat turistic am cam bifat data trecută, dar nu mă deranjează să o fac din nou, mai în amănunt, mai ales că nu mai am poze decât de la Batu Caves – nu întreba de ce. M-am uitat un pic pe net și primăria oferă niște walking tours cu ghid așa că posibil fac asta, dacă apuc a mă trezi așa devreme. Un pic de natură pe la Lake Gardens. Oleacă de cultură la Muzeul de Artă Islamică pe care nu-l pot recomanda îndeajuns.

Apoi…m-am înscris la un curs de gătit mâncare de Malaezia. Și curs de gătit ori fără curs de gătit plănuiesc a mânca. Mult.  Că mie mâncarea aia îmi pare cea mai bună (pare rău, Thailanda).

Cum a arătat Bangkok în decembrie

Iaca, tot întârziată sunt. Sărbătorile s-au terminat, iară eu abia acum vin cu ceva poze din Bangkok-ul împodobit. Pentru o națiune fără o tradiție a Crăciunului, thailandezii sunt foarte precoce în a se pregăti de sărbătoare: brazii și colindele apar încă de la începutul lui decembrie prin mall-uri și magazine.

Am purces, într-una din zilele trecute, a vedea cam cum au decorat cele mai importante mall-uri din oraș. Ca să fie clar, am mers doar pe linia de BTS și nici aia completă (bunăoară, n-am ajuns la Central Bangna or MBK). Chiar și așa a fost epuizant, a durat câteva ore bune și eram leșinate la finele „expediției”, atât eu cât și Katrina, care m-a însoțit.

Tot așa, dacă vedeți vreo poză decentă e clar făcută de Katrina, nu de mine. Trebuie să dăm credit unde e cazul, nu?

Întâi și-ntâi am sărit de Ekkamai și am oprit la Emporium și EmQuartier. La EmQuartier tema era Winter in Wonderland, iară laitmotivul…urșii polari. Mulți urși polari. De diferite dimensiuni și așezați în diferite poziții, ba doi dintre ei cu omi într-înșii de dansau și făceau poze. Totul pe fundal de cântece de Crăciun. Aveau și o scenă amenajată unde angajați de-ai mall-ului veneau și dansau, când am ajuns noi ieșiseră cei de la food court. A fost distractiv.

Am postat un filmuleț făcut la EmQuartier aici, pe pagina mea de Facebook. Și dacă tot ești acolo, poate dai și-un like paginii, eu nu dau nicio bere la schimb, mulțumesc.

 

Am mers apoi pe jos până la Terminal 21 – nu știu ce-au amenajat înăuntru, dar afară a fost cam dezamăgitor, doar un brad imens. Ce-i drept, nici nu aveau foarte mult spațiu la dispoziție.

 

La Amarin era cu temă de carnaval, în timp ce Gaysorn Plaza s-a umplut de spărgători de nuci.

 

Peste drum, la Central World, era puhoi de lume. De aceea am cam ocolit zona amenajată special, am făcut două-trei poze și ne-am îndreptat spre cortul Heineken Experience, despre care voi povesti mai jos.

 

Siam avea ca temă Harry Potter. Ori, mă rog, ceva magie, creaturi ciudate, un fel de Hogwarts.

 

Heineken Experience

În fiecare an se amenajează o așa-numită beer garden, un fel de terasă unde se bea bere, la Central World. Și cam tot în fiecare an, beer gardens sunt declarate ilegale.

Heineken Experience e un cort cu vreo 4 camere distincte, care ar trebui să-ți explice cum se face berea Heineken. Au limită de vârstă de 20 de ani pentru a intra, deși nu înțeleg de ce pentru că nu e niciun strop de bere în toată „experiența”. Este, de fapt, o oportunitate de a face poze colorate și cam atâta tot. Cea mai dezamăgitoare e penultima cameră, denumită „the tasting room”, care e plină de mingiuțe colorate, dar nu și de bere de gustat. Vorba lui G., când povesteam ce și cum: „sounds like you’ve been to a bad brothel”. Noa, fiecare cu ce-l doare.

Ultima cameră e destul de faină, un fel de experiență în virtual reality. Îți pui ochelarii și inițial apare sigla Heineken, dar steaua roșie nu e la locul ei, trebuie să o așezi tu și abia apoi ajungi a vedea din nou cum se face berea. Și tot din nou, nimic de gustat. Abia când ieși din cort dai fix în terasă, unde te îmbie turnuri cu bere, deși eu nu-s deloc fan Heineken. Oricum până apuci a ieși ai bea orice bere; ori aia, ori faci moarte de om, atâta de enervanți sunt „ghizii”, de fapt ceva promoteri îmbrăcați în halate albe: aproape te împing de la spate dintr-o cameră în alta, să nu cumva să stai prea mult pe acolo.