Spring River Resort

Am zis că voi povesti separat de Spring River Resort și iaca, mă țin de promisiune. Este unul dintre puținele locuri din zona Laos Loop unde treaba merge ca și-n restul lumii: se poate face rezervare online dinainte, rezervare care se respectă, se acceptă aproape orice monedă de circulație internațională (la un curs decent), iar mâncarea se gătește acolo, pe loc, și-i bună și proaspătă.

Spring River Resort e la vreo 2 kilometri de peștera Kong Lor, într-un fel de pădurice la capătul unui drumeag plin de pietre, iar restaurantul e cu vedere cât se poate de faină la râu. În râu e loc și de înotat și de plimbat cu barca. Ba, Leuang, managera, povestea că apa e atât de curată încât chiar se poate bea; nu știu, nu m-am riscat. Tot către râu mai au vedere și o parte din bungalouri, cele care par mai rezistente și mai intime. Zic intime pentru că restul, cele cu vedere la grădină, nu sunt o idee bună dacă ești în luna de miere. Serios, parc-ar fi împletite dintr-un fel de răchită și pereții îs atâta de plăpânzi încât îl auzeam pe Dave pârțâind în bungalow-ul vecin.

20170103_153846

Locul este excelent după 5-6 zile de dormit prin hoteluri dubioase și case de oaspeți pentru backpackeri. De fapt, nu am văzut deloc backpackeri cazați acolo, deși prețurile sunt chiar ok: între 15$ și 50$ pentru o căsută de două – trei persoane. Se găsesc și guesthouses chiar mai ieftine un pic mai aproape de peșteră, mie însă aici mi s-a părut perfect: foarte curat, ieftin, mâncare bună și natură.

Bine, treaba asta cu natura e discutabilă: eu, oamă născută și crescută la țară printre animale, dorm de minune în cântat de greieri toată noaptea și cântat de cocoși cu noaptea-n cap. Dorm de minune însemnând că nu aud nimic. Alții, omi mai sensibili de oraș, posibil să fie iritați că de!, la bloc ești obișnuit a-l auzi pe vecin trăgând apa, nu cântat de greieri. Exemplu clar: după prima noapte eu m-am trezit odihnită ca după o săptămână de concediu, iar Dave și-a băgat organul cu noaptea-n cap în greieri și într-un cocoș răgușit. Deși, vorba ceea, și el tot de la țară vine, dară una e „la țară” în România și alta e „la țară” în Anglia.

20170103_152742

Pe lângă toate treburile astea relativ obiective (așezare, preț, haleală, curățenie), Spring River Resort e și genul de loc sfințit de om. Leuang, cea care taie și spânzură acolo, este absolut fantastică. Simplă, amuzantă, onestă, muncitoare. Serios că nu știu când doarme. Face rezervări, discută cu oaspeții, gătește, ia banii, dă banii. Și le face pe toate bine. Ba, are și un fel de încredere așa pe care până acum am văzut-o doar în Laos în zona asta de lume; târziu, când angajații închid bucătăria și merg la somn, lasă deschis în restaurant un fel de mini-bar: un frigider cu chestii de băut și ceva rafturi cu de-ale gurii. Iei orice poftești, doar scrii pe o tăbliță lipită de perete numărul camerei și ce ai luat, iar a doua zi ți se adaugă la nota de plată totală.

Și, de parcă toate astea nu erau suficiente, Leuang mai e și de o corectitudine monumentală: la plecare Paulică și-a uitat telefonul. Numai că și-a dat seama de asta când eram deja la vreo 80 km distanță în drum spre Thakhek, așa că în mintea lui îl considera pierdut. Oprisem de prânz, iar restaurantul avea WiFi astfel că am zis să facem o încercare și să sun de pe Skype, să vedem ce și cum. Să vezi minune: Leuang ne-a confirmat că telefonul a fost găsit în cameră și că are o prietenă care oricum va fi în Thakhek în seara respectivă, așa că îl poate trimite prin ea. Numai că noi urma să trecem deja granița în aceeași zi. Soluția a venit tot de la Leuang: avea o altă prietenă care urma să fie în Nakhom Phanom, orășelul thailandez de graniță, sâmbăta următoare și putea trimite mobilul prin poștă. Și chiar a făcut-o. Paulică și-a primit telefonul câteva zile mai târziu, iar când s-a oferit să plătească el costul expedierii coletului, a primit răspunsul: „no need, all of you were good customers.” Ca idee, am fost atât de „buni clienți” încât am lăsat acolo maxim 100$ de personă pentru două zile. Incluzând tot: cazare, masă, bere. Sigur, pentru Laos e mult, dar parcă…nu-i chiar atât de mult, mai ales că sunt puține șanse ca oricare din noi să revină acolo în viața asta.

20170103_153526

La toate chestiile astea faine mai adaug și că la plecare ne-au pus în rucsac niscai biscuiți și prăjiturele moka, să avem de drum. Plus în cea de-a doua zi acolo Leuang nu reușea a scana un document, așa că am ajutat-o și, considerând că îmbrățișarea pe care mi-a dat-o nu a fost mulțumire suficientă, la cină m-am trezit cu desert din partea casei: ceva banane prăjite în aluat, cu miere și struguri.

Oamenii au și un videoz pe iutube, să nu aud că vorbesc prostii și m-am vândut a povesti frumos doar pentru că am primit gratis niscai banane în aluat și trei fursecuri:

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s